Google are trei luni pentru modificarea politicii datelor personale sau riscă amenzi în Franța

Google are trei luni pentru modificarea politicii datelor personale sau riscă amenzi în Franța
Publicat: 20/06/2013, 20:33
Actualizat: 30/09/2018, 20:21

Franța a dat Google un termen de trei luni să modifice politica privind folosirea datelor personale ale utilizatorilor, pentru a evita să fie amendată, și a avertizat că alte cinci țări se vor alătura demersului până la sfârșitul lunii iulie, transmite Bloomberg.

Operatorul celui mai accesat motor de căutare pe Internet din lume încalcă legislația franceză pentru că „împiedică utilizatorii să știe cum sunt folosite datele lor personale și să aibă un control asupra folosirii acestora”, se arată într-un comunicat al Comisiei Naționale pentru Computere și Libertăți Civile (CNIL).

Instituția cere Google să respecte legea franceză referitoare la protejarea datelor.

„Franța, Spania, Marea Britanie, precum și Germania vor lua săptămâna viitoare o decizie oficială pentru începerea unor proceduri punitive împotriva Google, iar un al doilea val va veni din partea Italiei și Olandei, până la sfârșitul lunii iulie”, a declarat Isabelle Falque-Pierrotin, președinte al CNIL.

Google se confruntă cu investigații în Europa din cauza modificărilor operate în scopul armonizării politicilor în domeniul confidențialității datelor pentru peste 60 de produse, efectuate anul trecut.

Autorități de reglementare din întreaga lume au cerut în scris Google, în această săptămână, să fie contactate de companie și în legătură cu ochelarii inteligenți, Google Glass.

„Politica noastră în domeniul vieții private respectă legislația europeană și ne permite să creăm servicii mai simple și mai eficiente. Colaborăm pe deplin cu autoritățile implicate în protejarea datelor și vom continua să o facem”, a declarat Al Verney, purtător de cuvânt al Google la Bruxelles.

CNIL a cerut Google să explice utilizatorilor de ce colectează informații, pentru ca aceștia să înțeleagă procesul prin care trec datele lor personale, să îi informeze mai bine în legătură cu politica sa în acest domeniu și să definească perioadele de păstrare a acestor date, care nu trebuie să depășească timpul necesar scopului pentru care au fost selectate.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...